Anunțuri de mediu publicate în Gazeta de Mediu: arhiva pe județe
Actualizat: 24 octombrie 2026
Aici găsești anunțurile publicate în Gazeta de Mediu din 2023 încoace: peste 9.400 de anunțuri pentru autorizații, avize și acorduri de mediu, avize de gospodărire a apelor și autorizații de construire, din toate județele. Fiecare anunț are data publicării și textul complet, așa cum a fost depus la direcția de mediu.
Cum găsești un anunț
- Anunțurile cele mai noi sunt primele, mai jos pe pagină.
- Anunțurile dintr-un județ le vezi pe pagina județului, de exemplu anunțuri de mediu din Timiș sau din Cluj.
- Adresa, telefonul și emailul direcției de mediu din fiecare județ sunt în lista APM pe județe.
COMUNA BLÂNDEȘTI anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare
Publicat: 3.9.2024
COMUNA BLÂNDEȘTI, titular al proiectului „DESFIINȚARE LOCUINȚĂ+ANEXĂ, CONSTRUIRE UNITATE DE PRODUCERE ENERGIE ELECTRICĂ DIN SURSE REGENERABILE ÎN VEDEREA COMPENSĂRII CONSUMULUI PROPRIU ÎN COMUNA BLÂNDEȘTI, ÎN PC 635, SAT BLÂNDEȘTI ȘI ÎMPREJMUIRE TEREN”, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare, fără evaluarea impactului, de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul: „DESFIINȚARE LOCUINȚĂ+ANEXĂ, CONSTRUIRE UNITATE DE PRODUCERE ENERGIE ELECTRICĂ DIN SURSE REGENERABILE ÎN VEDEREA COMPENSĂRII CONSUMULUI PROPRIU ÎN COMUNA BLÂNDEȘTI, ÎN PC 635, SAT BLÂNDEȘTI ȘI ÎMPREJMUIRE TEREN”, propus a fi realizat în satul Blândești, comuna Blândești, județul Botoşani. Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani, din municipiul Botoşani, B-dul Mihai Eminescu nr.44, în zilele de luni-vineri, între orele 8-14 precum şi la următoarea adresă de internet: http://apmbt.anpm.ro. Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani.
Anunt public obtinere autorizatie mediu SC AIRGROUP INDUSTRIES SRL Bacaudistric
Publicat: 3.9.2024
SC AIRGROUP INDUSTRIES SRL, titular al activităţii: Fabricarea articolelor pentru sport, cod CAEN 3230, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de obţinere a autorizaţiei de mediu pentru punctul de lucru amplasat în localitatea, BACAU, str. Arcadie Septilici, nr.7 B, judeţul Bacău.
Informaţii privind documentaţia depusă pot fi obţinute la sediul APM Bacau, strada Oituz nr. 23, în zilele de luni – joi, între orele 8:00-16:30 si vineri intre orele 8:00 – 14:00.
Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul APM BACAU, pe durata
derularii procedurii de autorizare.
Informare ATLANTIC FAMILY SRL asupra depunerii solicitarii de emitere a autorizatiei de mediu
Publicat: 3.9.2024
S.C. ATLANTIC FAMILY S.R.L., cu sediul in str. Baltagului nr. 3, bl. V77, sc. 2, ap. 49, sector 5, Bucuresti, inregistrata la O.N.R.C. – O.R.C.T.B. cu C.U.I. nr. 29007414 informeaza pe cei interesati ca s-a depus solicitarea pentru emiterea autorizatiei de mediu pentru activitatea RESTAURANT desfasurata in str. Drumul Sarii nr. 8, sector 6, Bucuresti. Informatii se pot solicita la sediul AGENTIEI PENTRU PROTECTIA MEDIULUI BUCURESTI din sectorul 6, Aleea Lacul Morii nr. 1 (Barajul Lacul Morii – in spatele benzinariei LUKOIL ), intre orele 9:00- 12:00, de luni pana vineri. Propuneri sau contestatii se pot depune la sediul A.P.M. Bucuresti in termen de 10 zile de la data publicarii prezentului anunt.
Composesoratul de Padure si Pasune Racos anunta publicul interesat asupra anularii disponibilizarii Raportului de mediu
Publicat: 3.9.2024
Composesoratul de Padure si Pasune Racos, cu sediul in comuna Racos, sat Racos, Strada Imreh Barna nr. 83, judet Brasov si Scoala Gimnaziala Bethlen Samuel Racos, Parohia Ortodoxa Romana Racos, Parohia Unitariena Racos si Chirilas Cecilia-Rodica, in calitate de titular, anunta publicul interesat asupra anularii disponibilizarii Raportului de mediu si a Studiului de evaluare adecvata a “Amenajamentul silvic , Unitatea de Productie I Racos, judetul Brasov” si a dezbaterii publice din data de 07.10.2024, ora 16:00 din Municipiul Brasov, B-dul Grivitei nr.18 urmand a se reprograma la o data ulterioara.
SC AUTOMOBILE BAVARIA SRL anunta publicul interesat asupra depunerii solicitarii de emitere a acordului de mediu
Publicat: 3.9.2024
ANEXA Nr. 5.G la procedura Anunt public privind depunerea solicitarii de emitere a acordului de mediu (SC AUTOMOBILE BAVARIA SRL). SC AUTOMOBILE BAVARIA SRL anunta publicul interesat asupra depunerii solicitarii de emitere a acordului de mediu pentru proiectul “CONSTRUIRE SPATIU SPALATORIE AUTO SI STAND DE REALIZAREA DIAGNOZELOR AUTO,, propus a fi amplasat in jud.Ilfov, com.Jilava, sos.Giurgiului nr.48U, T 84; P 274, 274/2, NC 50366. Informatiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul autoritatii competente pentru protectia mediului Ilfov din Aleea Lacul Morii Nr. 1 Sector 6 Bucuresti si la sediul SC Automobile Bavaria SRL din sos.Bucuresti-Ploiesti nr.53A. Sector 6, Bucuresti, in zilele de luni-joi, intre orele 9:00 – 13:00, vineri intre orele 9:00 – 12:00 Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul autoritatii competente pentru protectia mediului Ilfov din strada Aleea Lacul Morii nr 1, Sector 6 Bucuresti, email office@
Decizia etapei de incadrare pentru amenajamentul fondului forestier Măgura Laz Judet Arad
Publicat: 3.9.2024
COMPOSESORATUL URBARIAL MAGURA LAZ (sediul in comuna Dezna, localitatea Laz, FN, jud. Arad) titular al planului AMENAJAMENTUL FONDULUI FORESTIER PROPRIETATE PRIVATA APARTINÂND PERSOANELOR JURIDICE: COMPOSESORATUL URBARAIL MÃGURA LAZ, S.C. PG
IMPEX INVEST S.R.L. SI PERSOANELE FIZICE: STOIA RAMONA PAULA, GANCEA MARIUS, TIMIS GAVRILÃ, DOBRE OIAN FLORIN, URSULESCU ELISABETA LACRIMA, IOJA ANTONIE, IOJA VIOLETA SI IOJA TIANA VOICHITA (UP XV DEALUL LAZULUI), JUDETUL ARAD, cu suprafata de 193,50 ha, cu administratorul fondului forestier (asigurarea de servicii silvice) de către Ocolul Silvic Privat Codri Zărandului cu sediul ni oras Sebis, str. Romană, nr. 4, jud. Arad, aduce al cunostiinta publicului
decizia etapei de incadrare, conform HG nr. 1076/2004: planul nu necesita evaluare de mediu si va fi
adoptat fară aviz. Comentarii si propuneri justificate de reconsiderare ale deciziei se vor transmite
In scris al sediul Agentiei pentru Protectia Mediului din Arad, Splaiul Mures, FN, in termen de 01 zile calendaristice de la publicarea prezentului anunt.
Decizie de încadrare pentru proiectul Sprijin pentru investiţii în noi suprafeţe ocupate de păduri Şiştarovăţ judeţul Arad
Publicat: 2.9.2024
SC BC CODRU DAFIN SRL, titular al proiectului SPRIJIN PENTRU INVESTIŢII ÎN NOI SUPRAFEŢE OCUPATE DE PĂDURI, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul SPRIJIN PENTRU INVESTIŢII ÎN NOI SUPRAFEŢE OCUPATE DE PĂDURI, propus a fi amplasat în extravilanul comunei Şiştarovăţ, FN, identificat prin CF 303609, 303614, 303613, 303616, 303624, 303644, 303646, 303630, 303654, 303653, 303652, 303651, 303650, 303649, 303648, 303647, 303645, 303643, 303642, 303641, 303640, 303639, 303638, 303637, 303636, 303635, 303634, 303633, 303632, 303631, 303629, 303628, 303627, 303626, 303625, 303623, 303622, 303621, 303620, 303619, 303618, 303617, 303615, 303612, 303611, 303610, 303608, 303607, 303606, 303656, 303657, 303527, 303528, 303529, 303530, 303531, 303532, 303533, 303534, 303535, 303536, 303537, 303538, 303539, 303540, 303541, 303542, 303543, 303544, 303545, 303546, 303547, 303548, 303549, 303550, 303551, 303552, 303553, 303554, 303555, 303556, 303557, 303558, 303559, 303560, 303561, 303562, 303563, 303564, 303565, 303566, 303567, 303568, 303569, 303570, 303571, 303572, 303573, 303574, 303575, 303576, 303577, 303578, 303579, 303580, 303581, 303582, 303583, 303584, 303585, 303586, 303587, 303588, 303589, 303590 Şiştarovăţ, judeţul Arad.
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează vor putea fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului din Arad, str. Splaiul Mureş, FN, jud. Arad, în zilele de luni până vineri, între orele 8:00-14:00, precum şi la următoarea adresă de internet www.apmar.anpm.ro
Publicul interesat poate înainta comentarii/ observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a autorităţii competente pentru protecţia mediului.
Decizie de încadrare pentru proiectul Nonno Gianni SRL în UAT Cuied jud Arad
Publicat: 2.9.2024
SC NONNO GIANNI SRL cu sediul în municipiul Timișoara, str. Vasile Alecsandri, nr. 3, ap.3, judetul Timiş, titular al proiectului SPRIJIN PENTRU INVESTIŢII ÎN NOI SUPRAFEŢE OCUPATE DE PĂDURI, ÎN U.A.T. CUIED – NONNO GIANNI SRL, propus a fi amplasat în extravilanul localităţii Cuied, FN – livezi, terenuri identificate prin: CF 302413, CF 302517, CF 302414, CF 302537, CF 302019, CF 304272, CF 301975, CF 301959, CF 302317, CF 302298, CF303965, CF 302412, CF 304230, CF 303963, CF 302509, CF 301547, CF 301548, CF 301549, CF 301550, CF 301551, CF 301552, CF 301553 – Buteni, cu suprafaţă de 15,1304 ha, jud. Arad, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul amintit mai sus.
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului din Arad, str. Splaiul Mureş, FN, judeţul Arad, în zilele de luni până vineri, între orele 8:00-14:00, precum şi la următoarea adresă de internet www.apmar.anpm.ro
Publicul interesat poate înainta comentarii / observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a autorităţii competente pentru protecţia mediului.
Solicitare autorizatie mediu activitate Fabricare somiere S.C.FERO-MEX CO S.R.L
Publicat: 2.9.2024
S.C.FERO-MEX CO S.R.Lcu sediul social: Municipiul ORADEA in str ,ADY ENDR, nr,46,BIROUL nr.24, Judet. BIHOR,J5/3055/2023 inregistrata la
O.N.R.C.-O.R.C.T.B.cu C.U.I. nr. 12863765 . informeaza pe cei interesati ca s-a depus solicitarea pentru emiterea autorizatiei de mediu
pentru activitatea Fabricareade Somiere. Desfasurata in str Bulevardu Dimitrie Pompeiu nr. 8 sec. 2 Bucuresti
Informatii se pot solicita la sediul AGENTIEI PENTRU PROTECTIA MEDIULUI BUCURESTI din sector 6 . Aleea Lacul Mori nr.1
intre orele 9-12, de luni pana vineri.
Propuneri sau contestatii se pot depune la sediu A.P.M. Bucuresti
Anunțuri de mediu pe județe
Alege județul ca să vezi toate anunțurile de mediu publicate pentru proiecte de acolo.
- Anunțuri de mediu Alba
- Anunțuri de mediu Arad
- Anunțuri de mediu Argeș
- Anunțuri de mediu Bacău
- Anunțuri de mediu Bihor
- Anunțuri de mediu Bistrița-Năsăud
- Anunțuri de mediu Botoșani
- Anunțuri de mediu Brăila
- Anunțuri de mediu Brașov
- Anunțuri de mediu București
- Anunțuri de mediu Buzău
- Anunțuri de mediu Călărași
- Anunțuri de mediu Caraș-Severin
- Anunțuri de mediu Cluj
- Anunțuri de mediu Constanța
- Anunțuri de mediu Covasna
- Anunțuri de mediu Dâmbovița
- Anunțuri de mediu Dolj
- Anunțuri de mediu Galați
- Anunțuri de mediu Giurgiu
- Anunțuri de mediu Gorj
- Anunțuri de mediu Hunedoara
- Anunțuri de mediu Ialomița
- Anunțuri de mediu Iași
- Anunțuri de mediu Ilfov
- Anunțuri de mediu Maramureș
- Anunțuri de mediu Mehedinți
- Anunțuri de mediu Neamț
- Anunțuri de mediu Olt
- Anunțuri de mediu Prahova
- Anunțuri de mediu Sălaj
- Anunțuri de mediu Satu Mare
- Anunțuri de mediu Sibiu
- Anunțuri de mediu Suceava
- Anunțuri de mediu Teleorman
- Anunțuri de mediu Timiș
- Anunțuri de mediu Tulcea
- Anunțuri de mediu Vâlcea
- Anunțuri de mediu Vaslui
- Anunțuri de mediu Vrancea
Cauți adresa sau telefonul direcției de mediu din județul tău? Le găsești în lista APM pe județe.