PROMOȚIE 60% • DOAR 99 RON

DJM Suceava (fosta APM Suceava): contact și anunțuri de mediu

Fosta Agenție pentru Protecția Mediului Suceava se numește acum Direcția Județeană de Mediu Suceava și face parte din Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP). Aici găsești adresa, telefonul și programul ei, iar mai jos, anunțurile de mediu publicate pentru proiecte din județul Suceava. Dacă ai nevoie de anunț pentru dosarul tău, pornește de la modelul de anunț pentru autorizația de mediu.

99 RON, cu dovada PDF în cel mult 24 de ore lucrătoare de la plată; la transfer bancar sau din trezorerie, după încasare. Varianta urgentă, de 119 RON, plătită cu cardul, are dovada în 5 minute. Vezi unde e acceptat anunțul publicat la noi.

Ce anunț îți trebuie pentru dosar

Pentru acordul, avizul sau autorizația de mediu trebuie să informezi publicul, de obicei printr-un anunț, iar dovada publicării o pui la dosar. Autorizația de construire o emite de obicei primăria, iar anunțul pentru ea e separat de dosarul de mediu. Alege modelul după procedura ta:

Deschide adresa în Google Maps

Anunțuri de mediu publicate pentru județul Suceava

Cele mai noi sunt primele. Apasă pe titlu ca să citești anunțul întreg.

Publicat: 7.11.2026

În conformitate cu legea nr. 102 din 13.04.2023, alineatul 23^3, se anunță public eliberarea Autorizației de construire nr. 140 din 10/22/2026 emisa de Primaria Comunei Ipotesti Suceava, prin care se autorizează executarea lucrărilor pentru CONSTRUIRE LOCUINTA UNIFAMILIALA CU S+P+1E NIVELE, ANEXE(FOISOR, GARAJ, FANTANA) SI IMPREJMUIRE la adresa: Judet Suceava, Localitate Ipotesti, Strada Aleea Teiului nr. 8B sc Hreniuc Cristian

Publicat: 29.10.2026

Anunț public privind decizia etapei de încadrareS.C. FRASINUL S.R.L. prin ANGHELUȘ ALIN CONSTANTIN cu sediul în județul Bistrița Năsăud,loc. Maieru, sat Anieș, str. Principală, nr. 59, titular al proiectului: ‘Instalare stație de betoanemobilă’, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către DirecțiaJudețeană de Mediu Suceava în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentruproiectul menționat, propus a fi amplasat județul Suceava, extravilanul comunei Cornu Luncii, imobilidentificat prin nr. cad. 39812, respectiv 37720, din C.F. 39812, respectiv 37720 a U.A.T Cornu Luncii.Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediulDirecției Județene de Mediu Suceava din municipiul Suceava, str. Bistriței, nr. 1A, județul Suceava,în zilele de luni – vineri, între orele 9 – 13, precum și la următoarea adresă de internet:https://djmsv.anmap.gov.ro/.Direcția Județeană de Mediu SuceavaAdresa: Strada Bistriței nr. 1A, Suceava, jud. Suceava, Cod 720264;Tel.: +4 0330 808195; +4 0330 808190 (centrala); +4 0330 808194 (deșeuri); Fax.:+4 0330 808192;e-mail: [email protected]; website: https://djmsv.anmap.gov.ro/Operator de date cu caracter personal, conform Regulamentului (UE) 2016/679Pagina 1 din 2Publicul interesat poate înainta comentarii/observații la proiectul deciziei de încadrare întermen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a Direcției Județene de MediuSuceava.

Publicat: 28.10.2026

Popo Cezar Dumitru din mun. Suceava, str. B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 2, bl. 1, sc. A, ap. 20, jud. Suceava, titular al planului ‘Elaborarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru clădire cu destinație de cabinet stomatologic cu regim redus de înălțime, locuri de parcare, sistematizare verticală, refacere împrejmuire, amenajare acces la drumul public, organizare de santier și obținerea autorizației de construire’, propus a fi amplasat în mun. Suceava, str. Octav Băncilă, nr. 1, jud. Suceava, anunță publicul interesat că în Comitetul Special Constituit întrunit în data de 22.10.2026 s-a luat decizia ca planul să fie supus adoptării, fără evaluare de mediu/ evaluare adecvată, prin procedura simplificată, fără aviz de mediu. Informațiile și observațiile privind potențialul impact asupra mediului al planului propus pot fi consultate și primite la sediul Direcției Judetene de Mediu Suceava, str. Bistriței, nr. 1A în termen de 10 zile.

Publicat: 28.10.2026

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu DELGAZ GRID S.A. prin S.C. ELECTROCONSTRUCTIA ELCO SA SUCEAVA. cu sediul în județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, str. Pandurilor, nr. 42, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: ‘Extindere rețea energie electrică, localitatea Arbore, comuna Arbore, zona Oarza, NC 54284, 54252, 54292, județul Suceava’, propus a fi amplasat în județul Suceava, comuna Arbore, sat Arbore. Informațiile privind proiectul propus/memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul Direcției Județene de Mediu Suceava din municipiul Suceava, str. Bistriței, nr. 1A, județul Suceava, în zilele de luni – vineri, între orele 9 – 13, și la sediul titularului DELGAZ GRID S.A. din județul Mureș, municipiul Târgu Mureș, str. Pandurilor, nr. 42. Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul Direcției Județene de Mediu Suceava.

Publicat: 22.10.2026

SC FRASINUL SRL prin ANGHELUS ALIN CONSTANTIN cu sediul in jud. Bistrita-Nasaud , loc. Maieru , sat Anies , str. Principala , nr. 59 , anunță publicul interesat asupra depunerii solicitarii de emitere a acordului de mediu pentru proiectul : Instalare statie de betoane mobila ” amplasat în jud. Suceava , extravilanul comunei Cornu Luncii , imobil identificat prin nr. cad. 39812 , res[ectiv 377720 , din C.F. 39812 , respectiv 37720 a U.A.T Cornu Luncii .
Informatiile privind proiectul propus/memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul Directiei Judetene de Mediu Suceava din municipiul Suceava , str. Bistritei , nr. 1A , judetul Suceava , in zilele de luni-vineri , intre orele 9- 13 , si la sediul titularului S.C. FRASINUL S.R.L din judetul Bistrita-Nasaud , loc. Maieru , sat Anies , str. Principala , nr. 59.
Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul Directiei Judetene de Mediu Suceava.

Publicat: 19.10.2026

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu
PROTOPOPIATUL RĂDĂUȚI, cu sediul în județul Suceava, municipiul Rădăuți, Calea Bucovinei, nr. 2, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: ‘Construire < Centrul social-filantropic> cultural și administrativ al PROTOPOPIATUL RĂDĂUȚI, sat Marginea, comuna Marginea, județul Suceava’ propus a fi amplasat în județul Suceava, comuna Marginea, str. Calea Rădăuțiului, nr. 42 – B.
Informațiile privind proiectul propus/memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul Direcției Județene de Mediu Suceava din municipiul Suceava, str. Bistriței, nr. 1A, județul Suceava în zilele de luni – vineri, între orele 9.00 – 14.00 și la sediul PROTOPOPIATUL RĂDĂUȚI – cu sediul în județul Suceava, municipiul Rădăuți, Calea Bucovinei, nr. 2.
Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul Direcției Județene de Mediu Suceava.

Publicat: 5.10.2026

POPA CEZAR-DUMITRU având sediul/domiciliul în Suceava, județul Suceava, titular al planului OBTINEREA AUTORIZATIEI DE DESFIINTARE A CONSTRUCTIILOR NOTATE CU NUMERELE CADASTRALE 36097-C1 SI 36097-C2 SI ELABORAREA PLANULUI URBANISTIC DE DETALIU PENTRU CLADIRE CU DESTINATIE DE CABINET STOMATOLOGIC CU REGIM REDUS DE INALTIME, LOCURI DE PARCARE, SISTEMATIZARE VERTICALA, REFACERE IMPREJMUIRE, AMENAJARE ACCES LA DRUMUL PUBLIC, ORGANIZARE DE SANTIER SI OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE din localitatea jud. Suceava, Mun. Suceava, str. Octav Bancila, nr. 1, nr. cad. 36097, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de obținere a avizului de mediu pentru planul menționat și declanșarea etapei de încadrare.
Prima versiune a planului poate fi consultată la sediul Direcției Județene de Mediu Suceava cu sediul în municipiul Suceava, str. Bistriței, nr. 1A, județul Suceava, de luni până vineri între orele 900 – 1300.
Observații/comentarii și sugestii se primesc în scris la sediul Direcției Județene de Mediu Suceava, în termen de 15 zile calendaristice de la data publicării anunțului.

Publicat: 2.10.2026

POPA CEZAR-DUMITRU având sediul/domiciliul în Suceava, județul Suceava, titular al planului OBTINEREA AUTORIZATIEI DE DESFIINTARE A CONSTRUCTIILOR NOTATE CU NUMERELE CADASTRALE 36097-C1 SI 36097-C2 SI ELABORAREA PLANULUI URBANISTIC DE DETALIU PENTRU CLADIRE CU DESTINATIE DE CABINET STOMATOLOGIC CU REGIM REDUS DE INALTIME, LOCURI DE PARCARE, SISTEMATIZARE VERTICALA, REFACERE IMPREJMUIRE, AMENAJARE ACCES LA DRUMUL PUBLIC, ORGANIZARE DE SANTIER SI OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE din localitatea jud. Suceava, Mun. Suceava, str. Octav Bancila, nr. 1, nr. cad. 36097, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de obținere a avizului de mediu pentru planul menționat și declanșarea etapei de încadrare.
Prima versiune a planului poate fi consultată la sediul Direcției Județene de Mediu Suceava cu sediul în municipiul Suceava, str. Bistriței, nr. 1A, județul Suceava, de luni până vineri între orele 900 – 1300.
Observații/comentarii și sugestii se primesc în scris la sediul Direcției Județene de Mediu Suceava, în termen de 18 zile calendaristice de la data publicării anunțului.

Publicat: 2.10.2026

Asociația Urmașilor Grănicerilor Budac Ragla, din județul Bistrița-Năsăud, titular al planului ‘Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparținând Asociației Urmașilor Grănicerilor Budac Ragla, județul Bistrița Năsăud, organizat în U.P. I Budac Ragla, fond forestier situat pe raza județului Suceava’, anunță publicul interesat că în urma dezbaterii publice din data de 23.09.2026 și consultărilor din cadrul ședinței Comitetului Special Constituit la Direcția Județeană de Mediu Suceava în data de 01.10.2026, s-a luat decizia de emitere a Avizului de mediu, pentru planul sus menționat

Publicat: 1.10.2026

CONSILIUL JUDEȚEAN SUCEAVA, titular al proiectului proiectul *Ocupare temporară de teren și defrișarea vegetației forestiere de pe 0,0752 ha din fond forestier aferent proiectului Modernizare rețea de drumuri județene: DJ 177 C Păltinoasa-Valea Moldovei- DJ 209 A, km 0+000 – 16+025; DJ 209 A Fălticeni-Horodniceni-Cornu Luncii-Mălini-Slatina, km 0+000 – 32+000; DJ 209 B Mălini-Văleni, km 0+000 – 19+000, județul Suceava* ‘, propus a fi amplasat în com. Cornu Luncii, jud. Suceava, anunță publicul interesat asupra luări i deciziei etapei de încadrare de către Direcția Județeană de Mediu Suceava, în cadrul proceduri de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul mai sus menționat.Proiectul deciziei de încadrare si motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorității competente pentru protecția mediului Direcția Județeană de Mediu Suceava din mun. Suceava, str. Bistriței, nr. 1A, în zilele de luni-vineri, între orele 8-14, precum și la următoarea adresă de internet https://djmsv.anmap.gov.roPublicul interesat poate înainta comentarii/observații la proiectul deciziei de îincadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a Direcției Județene de Mediu Suceava.

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Ai un proiect în județul Suceava?

Publicăm anunțul online și îți trimitem dovada pe email și WhatsApp. Pentru întrebări, ne suni la 0759 858 820.

Publică anunțul