PROMOȚIE 60% • DOAR 99 RON

DJM Botoșani (fosta APM Botoșani): contact și anunțuri de mediu

Fosta Agenție pentru Protecția Mediului Botoșani se numește acum Direcția Județeană de Mediu Botoșani și face parte din Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP). Aici găsești adresa, telefonul și programul ei, iar mai jos, anunțurile de mediu publicate pentru proiecte din județul Botoșani. Dacă ai nevoie de anunț pentru dosarul tău, pornește de la modelul de anunț pentru autorizația de mediu.

99 RON, cu dovada PDF în cel mult 24 de ore lucrătoare de la plată; la transfer bancar sau din trezorerie, după încasare. Varianta urgentă, de 119 RON, plătită cu cardul, are dovada în 5 minute. Vezi unde e acceptat anunțul publicat la noi.

Ce anunț îți trebuie pentru dosar

Pentru acordul, avizul sau autorizația de mediu trebuie să informezi publicul, de obicei printr-un anunț, iar dovada publicării o pui la dosar. Autorizația de construire o emite de obicei primăria, iar anunțul pentru ea e separat de dosarul de mediu. Alege modelul după procedura ta:

Deschide adresa în Google Maps

Anunțuri de mediu publicate pentru județul Botoșani

Cele mai noi sunt primele. Apasă pe titlu ca să citești anunțul întreg.

Publicat: 26.3.2026

Direcția Județeană de Mediu Botoșani anunță organizarea de către SC AGROFARM -PREMIUM SRL, a ședintei de dezbatere publică privind emiterea autorizatiei integrate de mediu pentru obiectivul Fermă de păsări Cucorăni, situat în sat Cucorăni, str. Mihai Eminescu, nr. 32, comuna Mihai Eminescu, CF 64142, județul Botoșani pentru activitatea prevăzută în Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale, anexa 1, punctul 6.6. Creşterea intensivă a păsărilor de curte şi a porcilor, cu capacităţi de peste: lit. a) 40.000 de locuri pentru păsări de curte.
Data desfășurării: 30.03.2026.
Locul desfășurării: Sala de ședințe Protocol Hotel Rapsodia, situată în municipiul Botoșani, str. Cuza Vodă, nr. 4, județul Botoșani.
Ora desfășurării: ora 11.00.
Informațiile, observațiile, sugestiile și propunerile publicului se depun în scris, sub semnătură și cu datele de identificare la sediul Direcție Județene de Mediu Botoșani BD. Mihai Eminescu nr. 44 sau pe email: [email protected], până la data de 30.03.2026.

Publicat: 26.3.2026

SC. D.R.O. PREMIUM PETROL S.R.L. anunță depunerea cererii pentru emiterea Autorizației de mediu pentru activitățile CAEN rev. 3 / 2 / 1: 4730 / 4730 / 5050 – Comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate; 4681 / 4671 / 5151 – Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate, desfășurată la punctul de lucru Stația mixta de distribuție carburanți si GPL auto din Sat Cotuşca, Comuna Cotuşca, Str. Principală, Județ Botoşani, nr. cad. 54060. Documentația tehnică poate fi consultată la sediul titularului din Sat Cotuşca, Comuna Cotuşca, Județ Botoșani, sau la sediul Direcției Județene de Mediu Botoșani din B-dul Mihai Eminescu, Nr.44, Botoșani. Eventualele observații ale publicului referitoare la activitatea și amplasamentul acesteia se vor transmite la sediul DJM Botoșani.

Publicat: 3.3.2026

I.I. BUSUIOC FLORIN CONSTANTIN în calitate de titular al activității de creștere intensivă a păsărilor de curte (CAEN Rev.2: 0147), categoria de activități conform Anexei 1 a Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale: ‘6.6. Creșterea intensivă a păsărilor de curte și a porcilor, cu capacități de peste: a) 40.000 de locuri pentru păsări de curte’, desfășurată la punctul de lucru Ferma de păsări Răchiți, com. Răchiți, jud. Botoșani, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării pentru obținerea Autorizației integrate de mediu. Documentația de solicitare poate fi consultată la sediul social al titularului din loc. Răchiți, com. Răchiți, jud. Botoșani, bus [email protected], şi la sediul Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate – Direcția Județeană de Mediu Botoșani din municipiul Botoșani, b-dul Mihai Eminescu nr. 44, e-mail: [email protected], de luni până vineri între orele 9:00 – 14:00. Eventualele comentariile asupra documentației solicitării se transmit la ANMAP-DJM Botoșani în termen de 30 zile de la depunerea solicitării.

Publicat: 3.3.2026

SC OGRADA CU PUI SRL anunţă publicul interesat asupra depunerii raportului privind impactul asupra mediului revizuit, pentru proiectul ‘CONSTRUIRE FERMĂ DE PĂSĂRI, PLATFORME DEJECȚII, ÎMPREJMUIRE TEREN, FOSE SEPTICE ȘI RACORD LA UTILITĂȚI’, propus a fi amplasat în satul Cătămărești Deal, comuna Mihai Eminescu, jud. Botoșani.
Tipul deciziei posibile luate de Direcția Județeană de Mediu Botoșani poate fi emiterea acordului de mediu revizuit sau respingerea solicitării de emitere a acordului de mediu revizuit.
Raportul privind impactul asupra mediului revizuit, poate fi consultat la sediul Direcției Județene de Mediu Botoșani din municipiul Botoșani, B-dul Mihai Eminescu nr. 44, județul Botoșani şi la sediul SC OGRADA CU PUI SRL, din satul Cătămărești Deal, strada Mihai Eminescu nr. 74B, comuna Mihai Eminescu, jud. Botoșani în zilele de luni – vineri, între orele 8.00-14.00.
Documentul menţionat este disponibil şi la următoarea adresă de internet https://djmbt.anmap.gov.ro.
Dezbaterea publică a raportului privind impactul asupra mediului, va avea loc la locația fermei ‘Ograda cu Pui’ din Cătămărești Deal, com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani, Str. Parcela nr. Cad. 59814, în data de 03.04.2026, începând cu ora 11:00.
Publicul interesat poate transmite în scris comentarii/opinii/observaţii privind documentele menţionate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului municipiul Botoșani, B-dul Mihai Eminescu nr. 44, județul Botoșani, până la data de 03.04.2026.

Publicat: 2.3.2026

I.I. BUSUIOC FLORIN CONSTANTIN în calitate de titular al activității de creștere intensivă a păsărilor de curte (CAEN Rev.2: 0147), categoria de activități conform Anexei 1 a Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale: ‘6.6. Creșterea intensivă a păsărilor de curte și a porcilor, cu capacități de peste: a) 40.000 de locuri pentru păsări de curte’, desfășurată la punctul de lucru Ferma de păsări Răchiți, com. Răchiți, jud. Botoșani, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării pentru obținerea Autorizației integrate de mediu. Documentația de solicitare poate fi consultată la sediul social al titularului din loc. Răchiți, com. Răchiți, jud. Botoșani, bus [email protected], şi la sediul Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate – Direcția Județeană de Mediu Botoșani din municipiul Botoșani, b-dul Mihai Eminescu nr. 44, e-mail: [email protected], de luni până vineri între orele 9:00 – 14:00. Eventualele comentariile asupra documentației solicitării se transmit la ANMAP-DJM Botoșani în termen de 30 zile de la depunerea solicitării.

Publicat: 1.3.2026

Publicat: 28.2.2026

Publicat: 26.2.2026

Publicat: 25.2.2026

Publicat: 24.2.2026

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Direcțiile de mediu din județele apropiate

Proiectul tău e în alt județ? Fiecare județ are direcția lui de mediu și pagina lui de anunțuri.

Ai un proiect în județul Botoșani?

Publicăm anunțul online și îți trimitem dovada pe email și WhatsApp. Pentru întrebări, ne suni la 0759 858 820.

Publică anunțul