Publicat: 16.9.2025
DIRECȚIA SILVICĂ ARAD, OCOLUL SILVIC SĂVÂRȘIN, titular al Planului “AMENAJAMENTULUI OCOLULUI SILVIC SĂVÂRȘIN DIN CADRUL DIRECȚIEI SILVICE ARAD amplasat pe teritoriul administrativ al judeţului Arad, U.A.T. Săvârșin, U.A.T. Barzava, U.A.T. Varadia de Mures și U.A.T. Petriș, cu suprafață de 11274,29 ha aduce la cunoștința publicului decizia ANMAP – DJM Arad de emitere a avizului de mediu conform H.G. nr. 1076/2004.
Motivele care au stat la bază luării deciziei sunt următoarele:
– planul respectă cerințele legislației privind protecția mediului;
– la documentație sunt depuse avize/puncte de vedere favorabile ale membrilor CSC, absența unor efecte negative asupra integrității sitului dată de studiul de evaluare adecvată și de raport de mediu;
– în condițiile în care se vor implementa măsurile propuse pentru prevenirea și reducerea impactului nu vor fi afectate zone de protecție și de conservare speciale din punct de vedere al mediului sau zone de protecție hidrogeologică;
– suprafața totală a amenajamentului silvic 11274,29 ha;
-concluziile Raportului de Mediu/Studiului de evaluare adecvată sunt: implementarea planului va avea un impact redus asupra factorilor de mediu apă, aer, sol, zgomot, peisaj, în condițiile în care se vor implementa măsurile propuse pentru prevenirea și reducerea impactului. Până la luarea prezentei decizii, publicul interesat de implementarea planului nu a depus comentarii.